BThemes

sâmbătă, 12 martie 2011

Pro TV, record absolut al cotei de piaţă cu "Românii au talent"

Posted by Unknown On 3/12/2011 06:27:00 p.m. No comments

     Pro TV a înregistrat, vineri seara, cu emisiunea "Românii au talent", un record absolut al cotei de piaţă, obţinând cel mai mare market share la nivelul tuturor televiziunilor din România, luând în calcul toate tipurile de programe, potrivit unui comunicat.

Mai multe detalii, stiri sau video legate de aceasta emisiune puteti gasi si pe:  http://www.roautalent.blogspot.com/
     Cu "Românii au talent", Pro TV a obţinut cel mai mare market share în minutul de aur de la implementarea sistemului de măsurare a audienţei cu PeopleMetere.
    Spulberând record după record, emisiunea "Romanii au Talent", difuzată vineri seara la Pro TV, are o audienţă în creştere de la o ediţie la alta. Practic, emisiunea "Românii au talent" nu are concurent în rândul programelor difuzate de celelalte televiziuni. Formatul i-a cucerit iremediabil pe români care se uită vineri după vineri în număr din ce în ce mai mare la emisiunea difuzată de Pro TV.
    În minutul de maximă audienţă înregistrat la 22.39, Pro TV a atins pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani un vârf de audienţă de 31,4 puncte de rating şi o cotă de piaţă fabuloasă de 75,6 procente. Astfel, trei sferturi din publicul comercial din mediul urban care avea televizorul deschis se uita la emisiunea "Românii au talent" de la Pro TV. Cu procentul de 75,6%, Pro TV a înregistrat vineri seara un record absolut al cotei de piaţă, obţinând cel mai mare market share la nivelul tuturor televiziunilor din România, luând în calcul toate tipurile de programe (divertisment, filme, seriale, meciuri, ştiri etc.).
    Peste cinci milioane de români urmăreau emisiunea de la Pro TV la 22.08, minutul de aur înregistrat la nivelul întregii populaţii a României.

Vezi mai multe din Emisiuni TV pe 220.ro
    Audienţa medie înregistrată de emisiunea "Românii au talent" difuzată vineri, 11 martie, în intervalul 20.30 - 22.54, a fost pe publicul comercial din mediul urban cu vârste surprinse între 18-49 de ani de 23,3 puncte de rating şi 54,6% cota de piaţă, de aprope 6 ori mai mare decât audienţa medie înregistrată de Antena 1 care atingea abia 4,7 puncte de rating şi 10,9% cotă de piaţă.
Şi la nivelul publicului din mediul urban diferenţa rămâne la fel de zdrobitoare, Pro TV înregistrând 22,2 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 44,3%, iar Antena 1 doar 5,5 puncte de rating şi 11% cotă de piaţă.
    Cea de-a patra ediţie a show-ului "Românii au talent", difuzat de Pro TV în fiecare vineri de la ora 20:30, a adus din nou în faţa telespectatorilor oameni al căror talent a reuşit să uimească peste măsură. Voci incredibile, dansuri electrizante, numere umoristice, cascadori şi fachiri au fost câteva din ingredientele unei seri care i-a ţinut pe telespectatori cu sufletul la gură.
    Seara talentelor a debutat cu Vasilescu Tănasie Ionel Marian, un tânăr de 19 ani din Drobeta Turnu Severin, care a venit la "Românii au talent" pentru a cânta. Marian nu şi-a cunoscut niciodată părinţii biologici, fiind înfiat când era foarte mic. Visul lui de a deveni cântăreţ a prins contur vineri seara, la Pro TV. "Cred în talentul tău", i-a spus Andra după ce acesta a interpretat un cover al piesei "Use Somebody" al trupei Kings of Leon.
    Una din revelaţiile serii a fost Maria Rebeca Neacşu din Constanţa, fetiţa care a impresionat publicul şi juriul până la lacrimi cu vocea ei puternică. "De data asta tu ai reuşit să mă emoţionezi pe mine şi asta nu mi se întâmplă foarte des. Eşti o minune!", a declarat Mihai Petre.
   Trupa "Frequency" a reuşit şi ea să primească trei "DA" din partea juriului. Băieţii dansează împreună din 2004 şi au reuşit performanţa de a face lucruri impresionante pe scenă. Dansul este marea lor pasiune, în viaţa de zi cu zi fiecare dintre ei având o cu totul altă ocupaţie, cum ar fi fotograf, economist sau IT-ist.
    O altă surpriză a venit din partea lui Dinu Valentin, un tânăr de 22 de ani din Ploieşti, care lucrează la o spălătorie auto. Valentin nu a avut ocazia să îşi continue studiile pentru că are o familie şi un copil de doi, pe care trebuie să îi întreţină. A venit la "Românii au talent" pentru că vrea să i se acorde o şansă, să reuşească să facă ceva în viaţă. Vocea sa a impresionat atât juriul, cât şi publicul, Valentin ajungând în aplauzele tuturor în următoarea etapă a concursului. "A fost o plăcere să te ascult. Eşti foarte talentat. M-ai lăsat fără cuvinte", a fost reacţia Andrei, imediat după ce Valentin şi-a încheiat actul artistic.
    Seara a continuat cu Tatiana Ilescu o tânără de 21 de ani din Chişinău, care a venit special la Bucureşti pentru emisiunea "Românii au talent" pentru a demonstra că talentul există şi peste Prut. Tânăra a pregătit un număr special cu cercuri, care a fost apreciat de juriu cu trei "DA".
    Copiii de la Fanfara Rotaria Junior din Târgu Jiu nu au întâmpinat nicio problemă în a obţine în unanimitate "DA"-uri din partea Andrei, a lui Mihai Petre şi a lui Andi Moisescu. Băieţii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani cântă împreună de doi ani şi sunt foarte mândri de reuşitele lor.
    În ediţia de vineri, 11 martie, telespectatorii Pro TV au putut-o urmări şi pe Luca Mădălina Laura din Roman. Aceasta a reuşit să cucerească publicul cântând la nai. "Nu credeam că o fată cu nai putea să mă impresioneze în modul în care ai făcut-o tu", a declarat Mihai Petre.

0 comments:

Trimiteți un comentariu