BThemes

luni, 28 martie 2011

Eurovision 2011: România intră cu numărul 14 în a doua semifinala

Posted by Unknown On 3/28/2011 11:28:00 a.m. No comments

    România va intra cu numărul 14 în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision, ce are loc pe 12 mai, la Dusseldorf, în Germania, fiind reprezentată de trupa Hotel FM cu piesa "Change", potrivit site-ului oficial al evenimentului.

   Trupa Hotel FM, care a câştigat, în noaptea de Revelion, finala Selecţiei Naţionale Eurovision, organizată de Televiziunea Română, cu piesa "Change", va concura în cea de-a doua jumătate a semifinalei din 12 mai.
Ordinea intrării în concurs în cea de-a doua semifinală este următoarea: Bosnia şi Herţegovina, Austria, Olanda, Belgia, Slovacia, Ucraina, Republica Moldova (Zdob şi Zdub - "So Lucky"), Suedia, Cipru, Bulgaria, Macedonia, Israel, Slovenia, România, Estonia, Belarus, Letonia, Danemarca şi Irlanda.



    Concursul Eurovision are loc la Düsseldorf pe 10, şi 12 mai (semifinalele) şi pe 14 mai (finala). Pentru marele premiu al concursului se vor lupta artişti din 43 de ţări, 38 concurând în cele două semifinale, iar ceilalţi cinci intrând direct în finală.
    Ediţia de anul acesta a concursului Eurovision se va desfăşura în Germania, după ce Lena a câştigat competiţia de anul trecut, cu piesa "Satellite". În 2010, Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision, s-au clasat pe locul al treilea în celebrul concurs.
    Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe ţări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediţie de ediţie. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii înfocaţi.     Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică - ca Abba şi Celine Dion.

0 comments:

Trimiteți un comentariu