BThemes

vineri, 25 martie 2011

NATO va prelua comanda operaţiunilor din Libia în câteva zile

Posted by Dominiq Bitza On 3/25/2011 09:05:00 p.m. No comments

     Ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, a apreciat vineri că NATO va prelua comandamentul complet al operaţiunilor militare internaţionale în Libia "în câteva zile".

   Ţările NATO au ajuns, joi, la un compromis laborios, potrivit căruia ele vor prelua imediat conducerea coaliţiei, pentru a asigura respectarea zonei de interdicţie în spaţiul aerian al Libiei, în timp ce loviturile la sol rămân, până la noi ordine, sub controlul coaliţiei. Negocierile asupra acestui subiect, foarte controversat, vor continua.
   Hague a calificat, vineri, într-un interviu pentru BBC, drept un "un foarte bun avans" acordul obţinut în privinţa zonei de interdicţie. "Eu cred că, în câteva zile, NATO va putea comanda orice operaţiune, cu contribuţia naţiunilor arabe, care participă, de asemenea, la acestea", a adăugat el.
    Ministrul a negat că ar exista "divergenţe" în cadrul comunităţii internaţionale asupra rolului NATO în Libia, dând asigurări că situaţia se va clarifica marţi, la Londra, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările care participă la operaţiunile militare internaţionale din Libia.
    Dacă regimul liderului libian Muammar Kadhafi "crede că voinţa şi unitatea internaţionale asupra acestui punct se clatină, atunci să se pregătească de o surpriză de amploare", a subliniat Hague.
   O ofensivă a fost lansată, la sfârşitul săptămânii trecute, în Libia, la iniţiativa Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite, cărora li s-a alăturat o coaliţie de ţări voluntare, inclusiv arabe.
Aceste ţări intervin în virtutea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, consacrată Libiei, care autorizează luarea "tuturor măsurilor necesare" cu scopul protejării civililor şi impunerea unei încetări a focului din partea armatei libiene, inclusiv a atacurilor aeriene, dar care exclude orice ocupaţie militară.

0 comments:

Trimiteți un comentariu